Laura Vicol, după controversele declanșate de proiectul depus la Senat. „Este exclus să se închidă actualele farmacii. Vorbim de autorizarea viitoare”

Laura Vicol, după controversele declanșate de proiectul depus la Senat. „Este exclus să se închidă actualele farmacii. Vorbim de autorizarea viitoare”
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 22/11/2023, 17:43
Actualizat: 23/11/2023, 10:29

Laura Vicol, președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților (PSD), a detaliat, într-un scurtă discuție cu Gândul, miza celei mai recente propuneri depuse la Senat, luni, care vizează modificarea şi completarea Legii farmaciei, după ce în spațiul public au apărut voci care susțin că unele unități din marile orașe vor fi închise. Inițiativa legislativă este salutată, de altfel, și de Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor.

Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol (PSD), a depus la Senat, luni, o propunere de modificare a Legii farmaciei 266/2008, care impune reglementări suplimentare în domeniu.

Principalele schimbări propuse

„În mediul urban și rural distanța minimă de amplasare a farmaciilor comunitare va fi de minimum 500 de metri, în aceeași localitate”, arată prevederea principală a proiectului inițiat de către deputata social-democrată.

Criteriul impus prin proiect, cel al distanței, nu-l înlocuiește pe cel deja existent, al numărului de locuitori dintr-o localitate, ci i se adaugă acestuia.

În momentul de față, Legea 266/2008 stipulează: „Înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează:

a) în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori;
b) în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori;
c) în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori.”

În expunerea de motive, Laura Vicol nu precizează de ce ar fi necesară o limitare a distanței, dar invocă tot criteriul populației care figurează deja în legea existentă.

„Criteriul demografic regăsit în legea națională a farmaciei necesar a fi aplicat la înființarea farmaciilor în România reprezintă un aspect specific acestei piețe și se regăsește în mai multe state din Uniunea Europeană. Astfel, sintagma de tipul „maximum o farmacie la un anumit număr de locuitori” are rolul de a împiedica transformarea comerțului sanitar într-un mediu economic foarte concurențial”, susține Laura Vicol.

În plus, proiectul deputatului introduce o condiție suplimentară pentru deschiderea unei farmacii comunitare față de cele existente, fapt ce va îngreuna procedurile.

În momentul de față, autorizația de funcționare a unei farmacii este emisă de către Ministerul Sănătății pe baza unui dosar deja destul de stufos care trebuie să conțină mai multe documente.

În schimb, noul proiect vrea să condiționeze emiterea autorizației de funcționare de un aviz emis de către Colegiul Farmaciștilor prin colegiile farmaciștilor județene sau cel al municipiului București, aviz care va fi obligatoriu.

Nici introducerea acestei condiționări nu este explicată în expunerea de motive a proiectului de lege. Conform prevederilor în vigoare, Colegiul Farmaciștilor este un „organism profesional, apolitic, fără scop lucrativ, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de practică publică autorizată”.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, atunci Colegiul nu doar că va reglementa condițiile de exercitare a acestei profesii liberale, ci va putea lua decizii precum avizarea deschiderii unor farmacii, ceea ce va avea impact direct asupra concurenței pe această piață, cu atât mai mult cu cât restrângerea posibilității de a deschide farmacii inclusiv prin introducerea unui criteriu suplimentar, cel al distanței, va face ca această concurență să devină și mai acerbă.

„Vânzarea de medicamente nu trebuie să fie ca vânzarea de pantofi”

Într-un scurtă discuție cu reporterul Gândul, Laura Vicol a detaliat atât procesul de elaborare a propunerii, dar mai ales importanța dezbaterilor cu toți actorii, în cursul traaseului legislativ.

„Eu de doi ani de zile, de când sunt președintele acestei comisii, eu nu am ținut cont din partea cărui partid a venit o inițiativă pe traseul legislativ, ci am încercat să le analizez pe toate echilibrat și atunci când o inițiativă mi s-a părut nu numai mie, ci tuturor colegilor din comisie, pozitivă, evident că am susținut-o. La proiectele sensibile, cum le numesc eu, pe cele care produc totuși efecte mai mari la nivel național, am făcut întotdeauna grupuri de lucru. Acum, în ultima perioadă, cel puțin în ultimele zile, chiar am încurajat oamenii și pe Facebook și pe contul meu de TikTok, să-mi trimită idei pe e-mail, pentru că atâta vreme cât nu ai contact cu societatea civilă, ești rupt practic de realitate. Tu, ca parlamentar, ești acolo în slujba cetățeanului, tu nu poți să ai de capul tău inițiative legislative fără să știi ce se întâmplă cu adevărat jos, la firul ierbii, că despre asta discutăm”, a explicat Laura Vicol, pentru Gândul.

Potrivit Laurei Vicol, acest proiect, de fapt, această cerere de a stabili o ordine și în acest domeniu a venit din partea unor profesioniști din domeniu.

„Când am inițiat acest proiect am consultat practic profesioniștii din domeniu, pentru că sunt un politician deschis, despre asta vorbesc. Am plecat de la principiul, exact cum au spus și dânșii și cum ar trebui să fie ceva normal pentru toată lumea, vânzarea de medicamente nu trebuie să fie ca vânzarea de pantofi. Medicamentele sunt necesare sănătății, nu sunt mofturi. Nu vorbim de partea de vitamine, drogheriile sunt practic lăsate la liber să funcționeze. Știu, la fel, că este un domeniu sensibil și că sunt foarte multe interese, dar asta nu înseamnă că trebuie să existe ordine și aici”, a explicat deputatul PSD.

„Încerc să echilibrez sau să mențin practic o concurență sănătoasă”

„Nu este vorba numai de monopol. În primul rând, am încercat să fac un proiect adaptat la practici europene. Regulile pe care eu le-am aplicat aici sunt cele care echilibrează practic serviciile farmaceutice. Eu încerc să adaptez la nevoile populației și interesul comercial, pentru că nu poate exista un mediu concurențial sănătos și nu poate fi menținut accesul la expertiza farmaceutică în întreaga țară, dacă avem farmacie lângă farmacie”, a spus președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților.

Laura Vicol a explicat de ce crede că ideea de întoarcere la vechea reglementare, care impunea limita d distanță, trimisă de asociațiile din domenium una viabilă.

„Această stabilire minimă de 500 de metri între farmacii în localitate și în mediul urban și rural are ca scop practic evitarea monopolului. Da, pentru că încerc să echilibrez sau să mențin practic o concurență sănătoasă în piața farmaceutică. În momentul în care un singur furnizor afectează această activitate a farmaciilor mici, pentru că de despre ele vorbesc acum, da?, un singur furnizor controlează o piață întreagă, poate fi afectat inclusiv accesul la medicamente și se pot limita și opțiunile pacienților”, a subliniat parlamentarul.

Laura Vicol a subliniat și de ce consideră importantă introducerea avizul de funcționare din partea Colegiului Farmaciștilor.

„Acest aviz eu spun că este esențial, pentru că în primul rând se garantează calitatea serviciilor farmaceutice – aceste colegii în momentul în care aprobă farmaciile respective, practic se aduce o evaluare în plus, atât locală, cât și specializată – și se controlează farmaciile comunitare, se controlează modul în care acestea sunt conduse, dacă sunt administrate corespunzător și așa mai departe. S-a ajuns la un moment dat, mi-a spus cineva din domeniu, că dacă dorești să-ți deschizi o farmacie, tu practic trebuie să cumperi licența unei alte farmacii, tu nu mai tu nu poți în acest moment să se deschizi propria ta farmacie, care cu siguranță nu va merge, că urmează să fie înghițită de un lanț farmaceutic, cu prețuri, spun eu, mai mici și nu știu dacă sunt obținute în mod corect sau nu, că nu sunt în măsură să analizez eu acest lucru. Dar din punctul meu de vedere, un asemenea proiect ar reglementa și ar echilibrat inclusiv situația farmaciilor mici”, a precizat Laura Vicol.

Deputatul PSD a ținut să precizeze că nu are atâta putere încât toate proiectele susținute să devină legi – bilanțul propriu fiind de 37 legi din peste 130 de inițiative – dar a subliniat importanța dezbaterilor, pe toate palierele și cu toate părțile implicate.

„Aceste proiecte sunt introduse pe un circuit legislativ. Evident că sunt convinsă că există plusuri și minusuri la orice proiect, tocmai de aceea se urmează un traseu legislativ, parlamentar Senat – Camera Deputaților, iar orice proiect, inclusiv acesta da?, poate eu am greșit, poate oate nu am cerut sfatul tuturor persoanelor interesate. Tocmai de aceea acest circuit legislativ permite tuturor parlamentarilor și tuturor organizațiilor și tuturor asociațiilor să vină să-și spună punctul de vedere. Deci este un proiect ca oricare alt proiect care poate fi modificat pe traseu”, a precizat Laura Vicol.

În ceea ce privește cea mai mare controversă iscată de proiect, deputatul a subliniat că acesta se referă doar la autorizațiile viitoare eventualei promulgări a legii în această formă și nu vor fi afectatea acualele unități farmaceutice.

„Vorbim de autorizarea celor viitoare, ferească Dumnezeu! Exclus să se închidă cele actuale, bineînțeles. Vorbim de următoarele avize de funcționare și următoarele autorizații să intre într-un echilibru firesc, concurențial pe piață. Doamne ferește, când avem situația economică pe care o avem? Păi, eu încurajez toate aceste lucruri din toată lumea, trebuie să reziste, dar trebuie să-i lăsăm și să supraviețuiască. Asta e ideea”, a subliniat parlamentarul.

„Sunt puncte de vedere pro și contra. Aceste proiect trebuie proiecte vor trece oricum prin filtru Consiliul Concurenței, prin filtrul Departamentului legislativ. Abia am depus proiectul și deja au sărit să comenteze negativ. Eu aștept puncte de vedere de la toate instituțiile. Proiectul urmează să fie supus dezbaterilo. La dezbateri evident, vor fi invitați, așa cum se procedează în Parlament, din societatea civilă, din cadrul ONG-urilor”, a precizat deputatul.

Laura Vicol a subliniat că vrea să elaboreze un proiect echilibrat, în ciuda pozițiilor din spațiul public, dat fiind că e un proiect care afectează sau nu un domeniu sensibil.

„Eu nu sunt un om ipocrit și nu m-am ascuns niciodată, poate încă nu am învățat să fiu un politician ca la carte și eu întotdeauna am încercat să fac lucruri pe care alții poate nu au curat să le facă și am intrat în domenii în care nu intră multă lume, pentru că peste tot sunt, spun eu, interese. Dar, dacă deranjez interesele cuiva, îmi pare rău pentru dânșii, n-am ce să fac. Da, eu vreau să fac bine pentru toată lumea, nu vreau nici să favorizez, nici să defavorizez pe cineva. Îmi doresc un echilibru și o situație dreaptă și corectă pentru toată lumea. Dacă se poate. Dacă am deranjat atât de mult, numai că am îndrăznit să depun acest proiect care deja e comentat de 48 de ore de când l-am depus, înseamnă că e ceva bun în inițiativa mea. Înseamnă că am deranjat, s-au atins niște puncte sensibile, asta e clar”, a conchis Laura Vicol.

Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor salută inițiativa legislativă

„În primul rând, asociația noastră dorește să felicite inițiativa legislativă a doamnelor deputat Laura Vicol și Cristina Rizea privind Proiectul legislativ de modificare a Legii 266/2008 a farmaciei, în sensul reintroducerii distanței minime de amplasare a farmaciilor comunitare, aceea de 500 m între farmacii din aceeași localitate, și a reintroducerii necesității avizului de înființare a acestora de către Colegiul Farmaciștilor.

Dorim să reamintim că toate modificările aduse legii farmaciei prin Proiectul legislativ depus – B669/2023 au existat în legislația română încă din anul 1994, ulterior fiind scoase datorită nevoii de a aduce farmacia comunitară în cât mai multe zone rurale. Însă, în prezent, atât criteriul demografic, cât și cel geografic sunt depășite, iar numărul mare al farmaciilor comunitare concentrate în anumite zone, nu mai aduce beneficii către pacient așa cum s-a dorit de la bun început”, arată reprezentanții Asociației Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTP), într-un comunicat transmis redacției Gândul.

Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor subliniază că presupunerea din spațiul public potrivit căreia „vor fi, totuși, farmacii închise întrucât sunt la o distanță prea mică una față de cealaltă” este nefondată.

„Dorim să precizăm că potrivit Constituției, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Proiectul de modificare a legii farmaciei se va aplica pe viitor, așa cum s-a întâmplat cu toate modificările legislative ale legii farmaciei, nicidecum prin închiderea farmaciilor deja existente.

La final, adresăm mulțumiri încă o dată doamnelor deputat pentru această inițiativă de revenire la normalitate prin rezolvarea problemei concentrării farmaciilor în anumite zone, și care poate ajuta la o distribuție mai echitabilă a acestora, asigurând accesibilitatea la medicamente și consultanță farmaceutică de calitate în mai multe zone, pentru pacienți”, mai arată Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor, reprezentată de președintele Gabriela Beatrice Speteanu.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?